hai să fugim împreună

viaţa mea este simplă, adică eu încerc
aşa s-o primesc, cactuşi cu ace mai aspre
în vârfuri, prieteni, prea mulţi virtuali,
îi scutur, încerc să îi scot la un ceai,
abandonez neştiuţii, o iau de la capăt,
aştept dimineaţa în care degetele
să nu mai doară, spatele expus în
 propria-i goliciune la soarele-abia răsărit,
 se-ncălzeşte. era un început optimist de
săptămână. oamenii au trecut de la cizme
 la pantofi, ba şi-au lăsat şi paltoanele-acasă.

bunicii plecaţi împreună mult prea departe
şi gustul uitat de plăcinte şi orele obositoare
 petrecute curăţând plasele de pescuit
 întinse pe toată ograda acum aş vrea
să le-ntorc. s-ar zice că libertatea s-a acomodat
arestului la domiciliu şi undeva mult prea
adâncul din mine, doar el vrea să fugă.
pietricica din pantof nu o mai simt,
dacă îmi poţi ierta lipsa de conţinut, va fi bine.