Substituienţi

-         Uite acum ştiu precis că trebuie altceva în loc.

-         Nu neapărat. Ce e şters poate rămâne ca atare o acţiune independentă care nu necesită substituienţi. Substituienţii pot părea scuze, şi atunci e mai rău. Nu poţi să acoperi orice.

-         Dar stânjeneala...

-         O primeşti, te acomodezi cu ea, îi faci fundiţe, o laşi să îţi pieptene părul, când va arăta ca şi cum ar face parte din tine, treci mai departe. Până atunci nu ai voie. Orice înaintare forţată e semn de slăbiciune. Patetica zbatere din braţe ca să-ţi pansezi orgoliul. De orgoliu trebuie să uiţi. Şi autocompătimirea, după cum ştii, e jalnică.

-         Şi ce să fac dacă golul din urma subiectului dispărut mă apasă şi simt că e nevoie să sădesc un arbore în pământul de unde am dezgropat ce era de dezgropat?

-         N-ai decât să-l sădeşti, dar vei vedea că frunzele lui, şi scoarţa şi figurile geometrice întâmplate prin împreunarea crengilor sale îţi va aminti constant de ceea ce vrei să uiţi. Exact aşa cum soţii care şi-au înşelat nevestele, dacă le cumpără acestora aur ca să le fie iertată infidelitatea, nu fac decât să-şi sape groapa pentru cadavrele în care o să se transforme puţin câte puţin.

-         Deci bărbaţii care cumpără nevestelor aur sunt nişte cretini.

-         Nu, bărbaţii care şi-au înşelat nevestele, iar apoi le cumpără aur ca să fie iertaţi sunt nişte cretini.

-         Aici substituientul e o bombă atomică, într-un fel, fiindcă el, aşa nesfârşit cum este, poartă în sine amintiri dezastruoase care nu au cum să aducă bine. O soluţie mai potrivită a fi trandafirii care să fie dăruiţi o singură dată.

-         Da, trandafirii se ofilesc, pe când aurul şi după moartea celui care i-a dus nenorocul va ajunge moştenitorilor.

-         Sau la lombard.

-         Iar lombardul topeşte, aşa ajunge la alţii...