sâmbătă, 11 iunie 2011

Am douăzeci de ani şi o zi


iar lumea nu s-a schimbat. 

Mă trezesc la ora la care
gunoierii răstoarnă
ghena de gunoi, de la zgomot,
dau drumul la robinet, mă spăl
pe mâni cu aceleaşi gesturi,
fac infuzia pentru ceai,
torn apă clocotită, duc cana
la gură cu aceleaşi mişcări.


Păsări sunt puţine când zboară.
Păsări sunt multe când se aud.
Robinetul deschis, ploaie după fereastră,
câţiva pumni de apă peste faţă,
picăturile se scurg în oglindă
şi dispar aşa cum cactusul meu a înflorit
şi s-a stins. Toate dispar încontinuu.


Două păsări zboară alături
mult prea aproape una de alta,
mult prea aproape de mine.
Zborul şi cântecul şi grija pentru pui,
să nu flămânzească, asta ele fac
cel mai bine.


Am încă o dimineaţă
şi câteva nelinişti
care vor să iasă în stradă.

3 comentarii:

Aurelia Borzin spunea...

Totul se leagă perfect. Poate mai puțin ultimul vers, la care ai putea să renunți. Perspectiva străzii e o deschidere potrivită pentru final.

Și încă o dată, FELICITĂRI!

Diana spunea...

mi-a plăcut.

Ecaterina Ștefan spunea...

aurelia, am stat si m-am gandit si mi-am turuit in gand, dar pina la urma tot tu ai dreptate. multumesc.

diana, ma bucur.