Şi mi-e puţin frică

În orgoliu, suntem cai amândoi, şi nu murim.
Mai bine rupem cu dinţii din propria carne,
mai bine sorbim din propriul sânge,
până cădem vineţii,
până ne găsim iar prinşi în râsul dement,
râsul care zguduie numai plămânii.

Eu sunt un corp. Corpul meu stă drept.
Nu am carcasă, n-am în ce să m-ascund.
Pumnii mei n-au în ce să se-arunce.
Corpul meu te va părăsi.

N-o să te mai învăţ a înota, în fond,
nu cred că mi-ar fi reuşit. Acum, cel puţin,
poţi fi sigur: nu o să te ucid.