Sufletul e la fel de fragil ca pielea (nu poti sa-i cumperi carcasa). În cazul pielii, depinde de cât de adâncă e leziunea: dacă nu depășește stratul bazal al epidermei, scapi fără cicatrice; dacă ajungi în hipodermul vascularizat, după vindecare, cicatricea rămâne. La fel e și cu sufletul. Depinde cât de adânc pătrunde cuțitul cuvintelor. Depinde de cât de vulnerabil e sufletul. Cele mai fine ființe sunt ca niște ape deschise. Când arunci o piatră în apă, piatra se duce la fund, până la capăt (și cicatricea este inevitabilă).
    Mai arunc și eu câte o piatră, uneori, fie din neștiință, fie în sens instructiv, fără să mă uit dacă lacul de sub piatra mea e sau nu înghețat. Mai primesc și eu câte o piatră în apele mele, dar am speranța că ne vom opri vreodată.

(scriam fix un an în urmă, timp în care nu s-a schimbat nimic)