duminică, 27 martie 2011

degenerare



debilitatea râsului venit mereu ca să acopere

o nedreptate mai mică, o nedreptate mai mare,
instinctul de a condamna, instinct cu mai multe
picioare, oameni - maţe de şobolan, rod din ascuns,
îşi umflă pâcla pe urma calicilor, intră în transa
puterii. ce creier masiv, ce gură scursă-n salivă!
ce poftă malignă de a-i strivi pe cei fără principii,
pe aceia care-şi resorb trupul de foame, când un
vulture-alături stă-n pândă să-nfulece carnea
ce încă respiră.



* inspirată de imaginea "Foamete" a lui Kevin Carter

Niciun comentariu: