să plutesc

 într-o barcă lipsită de vâsle, într-un râu care nu se mai termină,
sub un cer tulburat, într-o apă limpede ca ochii unui copil iubitor,
mimând cu certitudine direcţia căii, ghemuiţi în aceeaşi barcă,
ochii mei, ochii lui iubitori. ghemuit pe o piatră când vulturele bate din aripi
aşa rectiliniu, paralel cu drumul, cu apa, cu cerul, cu orizontul,
unduiri ale corpului, rotirile din coborâşul scărilor împrejmuite de ziduri,
firele de nisip îi mângâie bătrâneţea setoasă cămilă în inima unui deşert.

n-am mai deschis fereastra de douăsprezece zile şi acum e prea frig
să o fac. ţin minte bine momentele pe care le regretam trăindu-le,
fiindcă ştiam că o să dispară şi o să treacă în rândul acelor gânduri
care sunt uşor de închipuit. îmi amintesc mult prea bine visele
pe care le-am avut ieri, visele pe care le-am avut azi şi cele pe care
le voi avea mâine, fiindcă le am în fiecare zi. sunt tot ceea ce vreau
să devin. nu-mi amintesc doar când ultima dată m-am tuns, când mi-am
cumpărat haine sau încălţăminte şi din ce motive am plâns.

boala mă apasă ca o mână gigantică de elefant ce se odihneşte
deasupra pieptului meu în timp ce dorm. mă las purtată de valuri
şi dans. îngrijorătoare-i emoţia ce mă stăpâneşte când mă ating
stropii de ploaie, închipuirea-mi despre cum ar fi dacă... o împlinire
întreagă, foc în degete, moarte. aş bate cu pumnii-n pământ.
aş blestema timpul. mi-aş roade genunchii. aş plânge.
cineva mi-ar şopti simplu, da, pe alocuri, viaţa e crudă.
mi-aş rupe de oase-un cuţit.

îmbrăţişaţi în nemişcarea aceea pe care nu o deosebeşti prea mult
de o moarte blândă şi tandră, să nu pleci de lângă mine, să nu mă
laşi animal suferind în umbra din cealaltă parte a dunii, când
lighioane flămânde vor alerga-nspre sângele proaspăt scurs,
amestecat cu ţărână.

* inspirată de filmul "Ashes and Snow"