Timpul vine, mă înconjoară cu amintiri tot mai multe,
tot mai harnice să îmi repete greşelile mele ronţăind
stolul zilelor de ieri.
Timpul îmi marchează cu roşu capetele clipelor scurte
şi surde, ca nişte cirezi de vaci, neştiind încotro s-o apuce.
Cel mai mult îmi plăcea să mă joc cu el în Counter Strike
şi în alte jocuri mortale, mai ales când devenea plictisitor
ca o lecţie de merceologie la un prof cu stagiu de 50
de ani. Ucenic nu i-am fost, dar l-am lăsat
să-mi subordoneze paşii dinspre spiritul epifanic înspre ceva
mai real prezentului meu cotidian: balcoanele
de la primul etaj, interiorul cărora îl pot cuprinde
cu lejeritate, în lipsa perdelelor. Suprema inspiraţie
surâdea cu răsfăţ printre rufe curate şi scrumiere pline
uitate pe pervaz. Şi deasupra lor soarele răsare dinspre
un ieri sau un acelaşi azi pentru altă jumătate-a planetei.
Răsăritul nu-i de respins. Maximum tragi jaluzelele şi
te-ascunzi între colţul pernei şi înaltul mesei. Visezi
indecent. Gândeşti indecent, uneori chiar urât,
apoi te gândeşti: ce bine e totuşi că gândurile au siguranţa
de a rămâne intime şi neştiute de alţii. Prin gânduri
poţi să înţelegi cât de prieten îţi eşti şi care e miza
din jocul de-a timpu' mpuşcat. Bătrâneţea-i grozavă.
Cu pumnii lipiţi de bărbie şi ochii sclipind a plăcere
înlăcrimată, aştept să ajung scheletul pe cârjă, ducând
atâte-amintiri, încât s-ar apuca să le uite puţin câte puţin
până la început.
stolul zilelor de ieri.
Timpul îmi marchează cu roşu capetele clipelor scurte
şi surde, ca nişte cirezi de vaci, neştiind încotro s-o apuce.
Cel mai mult îmi plăcea să mă joc cu el în Counter Strike
şi în alte jocuri mortale, mai ales când devenea plictisitor
ca o lecţie de merceologie la un prof cu stagiu de 50
de ani. Ucenic nu i-am fost, dar l-am lăsat
să-mi subordoneze paşii dinspre spiritul epifanic înspre ceva
mai real prezentului meu cotidian: balcoanele
de la primul etaj, interiorul cărora îl pot cuprinde
cu lejeritate, în lipsa perdelelor. Suprema inspiraţie
surâdea cu răsfăţ printre rufe curate şi scrumiere pline
uitate pe pervaz. Şi deasupra lor soarele răsare dinspre
un ieri sau un acelaşi azi pentru altă jumătate-a planetei.
Răsăritul nu-i de respins. Maximum tragi jaluzelele şi
te-ascunzi între colţul pernei şi înaltul mesei. Visezi
indecent. Gândeşti indecent, uneori chiar urât,
apoi te gândeşti: ce bine e totuşi că gândurile au siguranţa
de a rămâne intime şi neştiute de alţii. Prin gânduri
poţi să înţelegi cât de prieten îţi eşti şi care e miza
din jocul de-a timpu' mpuşcat. Bătrâneţea-i grozavă.
Cu pumnii lipiţi de bărbie şi ochii sclipind a plăcere
înlăcrimată, aştept să ajung scheletul pe cârjă, ducând
atâte-amintiri, încât s-ar apuca să le uite puţin câte puţin
până la început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu