ne feream

1.

ne feream să muşcăm din ciuperci, exact, ca să nu-nebunim.
dacă ajungi acolo, la capătul nebuniei, înţelegi rostul libertăţii,
uneori plângi, alteori pur şi simplu îţi doreşti moartea,
o stâncă vâscoasă ca un sfârşit în care îţi bagi definitiv braţele,
apoi te cufunzi cu totul şi inima ultima încetează să bată.

ce-i de făcut cu viaţa pe care zici c-ai trăit-o, atâtea zile
bătute-n granit şi trecute prin ape să se stingă într-o
amnezie totală, când creierul refuză să mai trimită-n afară
gânduri şi acţiuni. priveşte, priveşte atent mâinile tale,
nu te încrede în linii, sunt minciuni înfipte în piele,
ştii ce ai de făcut, numai tu ştii ce face universul să crească
în tine explozia cea mai reală. de data aceasta am putea
să nu mai începem din ei, ci din noi.

2.

te rog să nu te regăseşti în textul acesta,
am nevoie aici şi acum să pot exista
doar în relaţie cu mine. părul meu, nu ştiu
când a reuşit să crească atât,
mi-l voi tunde cu foarfeca eu.
ochii mei tineri şi limpezi, sprâncenele clar
conturate la o distanţă normală
fixează gesturi în lumina şi-n întunercul
de acum, de atunci.

3.

pentru nopţi care curg şi-mi umplu plămânii
îmi păstez gura curată. în fiecare zi nu e prea mult.
obsesia-i dulce, în jurul ei mă încolăcesc,
în spatele ei îmi înfing unghiile, o să ajungă,
va ajunge la carne, o să se simtă, o să se împlinească.
orice concept, o proiecţie mărită-n lentilă,
la care te uiţi îndelug, într-o zi se va face realitate.
întâmplări de care te poţi minuna chiar mai mult
decât de o lună plină pe cerul limpede, mai mult decât
de apusul gata-gata s-adoarmă un orizont legănat
de care te-ndepărtezi cu tristeţe.