ne desprindem

fiecare cu umbra lui
mişcătoare
sau
nemişcătoare

se desprind de pământ
pătrund în corpurile noastre
sunt purtate cu noi
le aruncăm
când nu ne mai folosesc
la nimic

plantăm
îngrijim de ele
ca de nişte
flori în ghivece
amintindu-ne de
oameni
care nu pot fi
aproape de noi

cu care ne acoperim
slăbiciunile
sub care ne ascundem
care ne stârnesc râsul

ca să nu mai apese tăcerea

când stăm faţă în faţă
şi nu mai avem despre ce
să ne vorbim

o tăcere absurdă
ca într-un teatru de păpuşi
unde marionetele îşi cască ochii
dedându-se rolului de spectator
iar noi nu ştim textul