iubesc săptămâna infernală ce se grăbeşte să se angajeze în viaţa mea

ziua de mâine va părea una normală, bună, dar eu ştiu că ea nu va fi aşa. o să fie viscol cu judecăţi tribale greşite, platitudini, injurii, vor fi crime colective, reproşuri, ostilităţi, umiliri... va fi lipsa oricărui consens între oameni, generaţii, gândiri. pentru asigurare, o să-mi iau şi medalionul ghinionist, deşi eşecul este garantat de evaluările orale şi scrise, care vor împânzi fiecare zi din câte o să urmeze. important e să nu traversez pe roşu. important e să nu închid ochii, când păşesc pe zebră, cum făceam până acum. vor fi, ca întotdeauna, necesităţi. dumnezeu ne-a dăruit necesităţi, talente şi, uneori, chiar păr frumos. deja ne vedem criminalii de mâine, ascunzând cărţile, fiţuicile, lobii funcţionabili... va veni timpul să arătăm cunoştinţele noastre inutile. şi parcă văd cum un nenorocit este prins şi cum se urlă la el. cum sună un telefon şi în imediat următorul moment telefonul se izbeşte ireversibil de un perete, lăsând o adâncitură în tablă, teribil de plăcut. văd cum cad copiii pe asfaltul uscat, din neghiobie, ador să cadă copiii zbânţuiţi. văd cum un profesor extraordinar, din plictis, mănâncă cretă. nu nu nu nu nu nu nu. nu va fi nimic bun în ziua de mâine şi nici în cea de după. chiar am început azi să însuşesc făina asta intelectualizată în forma unor cântecele fredonate în faţa oglinzii din baie. m-am distrat. cea mai bună versiune ar fi să stau acasă şi să ascult vântul pe care îl aud şi acum. se grăbeşte, da, săptămâna infernală se găbeşte să ajungă la timp. mă fericeşte ideea asta, cum şi înotul. mă încântă. aş face bine să mă ascund, dar nu...
nici măcar nu o să încerc să îmi fac ziua mai uşoară.