prin aburul cafelei

În dosul lacrimilor, m-am căutat în oglindă, prin aburul cafelei.

Sunt slabă, îmi cade părul.

Oamenii mă cred tristă chiar şi atunci când nu sunt.

Am impresia că trăiesc într-o valiză.

Sunt cea mai demodată haină de acolo.

*

„Scrie aşa cum gândeşti, scrie-ţi capodopera, Ecaterina”, îmi spunea dudu,
cu zâmbetul său larg.
Ar fi trebuit să încerc. Dar m-am oprit la lecturi.

Citeam gunter grass în timp ce colegii mei molfăiau gume, pocnindu-le în obraji.

Citeam dan sociu în timp ce colegii mei cronometrau câte minute pot sta fără să răsufle.

Citeam umberto eco în timp ce colegii mei îşi aranjau frezele într-o parte.

Citeam chuck palahniuk în timp ce colegii mei învăţau metoda triunghiurilor în matematică.

Citeam jean paul sartre în timp ce colegii mei se uitau la titanic.

Citeam martin page în timp ce colegii mei îşi ciupeau urechile, adăpostindu-se de ploaie.

Citeam aldous huxley în timp ce colegii mei calculau punctul de apogeu al dezastrului ce va veni în 2012.

Citeam charles bukowski în timp ce colegii mei se masturbau sub mese.


I-am citit şi pe alţii, cu genunchii ghemuiţi în alte adevăruri.

Dar capodopera a rămas undeva departe, la nivel de concept.