Nici nu mai ştiu ce caut. Spiritul stă să intre în
rigor mortis. Ceea ce îmi doresc eu nu contează.
Important e cum îmi văd ceilalţi viitorul, cei care
sunt mai autoritari decât mine în propria-mi viaţă,
important e să parcurg toate treptele ca să devin
un om împlinit, să am o destinaţie sigură, căreia,
prin confort, fericirea i-ar fi garantată.
Lăsaţi, lăsaţi să intre toate insectele în casă şi apoi,
doar când vor fi toate intrate, doar atunci să punem
plase-n ferestre, să nu iasă nimeni de-aici. O să aştept
să văd cât pielea va putea suporta înainte de-a deveni
criminală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu