luni, 16 mai 2011

până-ntr-o zi

Tuse nesfârşită din piept.
Un gol zgomotos în trahee, nu ştiu cum încape şi de ce
nu se termină. L-aş schimba pe aşteptare sau pe distanţă,
l-aş da pe orice. Scot tot aerul şi aştept cutremurul
dinăuntru.

Iubirea, obsesia care merită să te omoare.
Despre cât de mult
seamănă între ele se poate tăcea, o dependenţă
apare oricum: blândă, lipsită de toamne.
Ploaia s-a oprit.
Ploaia grea după geam mă aduce mereu
într-o atmosferă familiară. Atunci îmi place
să mă furişez sub plapumă cu un ceai din pomuşoare
şi să-mi mă uit la un film istoric sau aşa ceva.

Uneori vreau moartea să vină brusc
să mă taie de-aici. Mai repede decât arderea unui chibrit,
mai absurd decât nebunia închipuită.
Uneori mi-o doresc cu disperare
şi atunci îmi scot creioanele colorate din sertar,
mi le înfing în inimă şi-ncep să scriu pe pereţii ei
poveşti triste pentru care va veni timpul,
le las îngropate acolo.

Niciun comentariu: