locuri strâmte

 peretele de bloc, strada, statuia,
melodia, anumite cuvinte
toate te fac să-ţi aminteşti încetul cu-ncetul
trosnirile unui trecut
care nu mai aparţine
doar corpului
şi ruşinea te urmăreşte
ca un ţânc flămând

de-acum
ţi-ai tăiat părul
ceaiul de dimineaţă ţi-l faci mai tare
ţi-ai mutat brăţara pe cealaltă mână
ai slăbit mult
oamenii vin se uită la tine cu gravitate
vorbesc între ei
intuiesc vreo boală incurabilă
care îţi mănâncă din şira spinării

se apleacă să vadă dacă degetele
încă nu ţi-au dispărut

inima ta adună ierni cu zăpezi
în care poţi să-ţi cufunzi mâinile
până la umeri
inima ta adună ploi
cu gust de toamnă neîntâmplată

marginile te înconjoară
nici nu mai ştii cum se tuşeşte corect
atât cât să nu te sufoci
înaintea oricărui spectacol
atât cât să mai poţi trage
din respiraţie
fără ca să zgudui liniştea
ce atârnă în minţile lor

cele mai simple gesturi
nu le-ai ştiut
n-ai ştiut niciodată cum să ieşi
cum să străbaţi distanţa asta ridicol de mică
 dintre locul unde stai şi uşă
fără ca nimeni să te observe plecând
dar mai ales fără ca să observe
 ţâncul flămând de pe urmele tale
că a mai crescut