De data asta nu m-am sufocat la început de spectacol,
poate pentru că am întârziat şi acolo un pic, sau poate că
pe bune mi s-a mai cuminţit traheea, cert e că ar trebui
să mă duc mai des pe la teatru.
Chişinăul era-n puf. Pe străzi ambuteiaje cât e drumul de lung,
la intersecţii maşinile se-ncolăceau viermi fără semafor.
Puful a intrat şi-n troleibuz. am coborît. Lângă zebră
l-am întâlnit pe arici. Aveam impresia că o să-mi spună
că i s-au terminat ţigările şi se duce la chioşc,
să-şi cumpere, dar avea altceva de făcut.
Mergeam repede, prea repede ca să-mi dau seama
dacă am ales direcţia potrivită, ca să realizez dacă are viteza
vreun rost şi în ce măsură lucrurile pe care mi le doresc
cu adevărat se şi întâmplă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu