miercuri, 4 mai 2011

nici înger, nici demon

unii îmi ziceau să am grijă cu prietenul acesta al meu
că are un ochi dubios, mai ales când ridică o sprânceană,
doar una, iar pe cealaltă o lasă nemişcată,
îmi spuneau că anarhiştii sunt periculoşi,
fiindcă au faţă de bandiţi şi poartă brăţări despre care
nu se ştie niciodată precis ce înseamnă,
aşa cum nu se ştie nici în ce cred.

dacă te supără, să îmi spui, şi îl bat, mi-a zis cineva.
formularea brută era îi fut botul, dar nu se merită
vulgaritatea. dacă te loveşte, să-mi spui,
fac puşcărie, da' îl omor.

în realitatea noastră îndepărtată de presupunerile lumii
mărunte, prietenul meu mi-a dăruit flori din grădina lui
şi m-a dus la metamorfoza lui kafka, m-a rupt din fumat
şi mi-a vorbit frumos despre filosofie, mi-a dat să citesc
cărţi bune şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de cântecele lui
thom yorke, m-a lăsat să-l lovesc când eram furioasă,
iar în răspuns nu făcea decât să toarcă de plăcere
ca un motănaş pe care stai să îl mângâi mai apăsat,
mi-a ţinut capul când am vomitat în autobuz, mi-a curăţat
hainele şi m-a lăsat să dorm 7 ore în braţele lui, chiar dacă
miroseam acid, mi-a spus va fi bine, iar când mi-a fost
necesar, mi-a spus cred în tine, mi-a sărutat ochii,
mi-a şoptit dulce de atâtea ori
ecaterina, fetiţa mea...

2 comentarii:

Diana spunea...

e ceva mai deosebit decît celelalte.
mi-a plăcut mult partea despre ce a făcut el pentru tine. faptul de ai/aţi/a ne ţine capul când vomiţi e pentru mine o probă a sentimentului absolut.

diana

Ecaterina Ștefan spunea...

da, este.