Piese de ancorare

Să merg cu trenul fără să ştiu încotro,
să mă pierd la capătul unui deal,
să mă îndrept înspre orizontul deschis, până
o să-mi sângereze picioarele,
să fiu departe-departe de felul cum oamenii
îşi antrenează pe buze zâmbete false,
de regulile în care trebuie să mă îmbrac zilnic
şi să mă prefac că sunt bine,
de cei care-mi aşteaptă
cu spume la gură căderea, de larvele
ticăloşeniei din cranii, de gustul din urma iluziei,
care nu trece cu o felie de lămâie ţinută
pe cerul gurii.

Dar dacă nu o să fii fericită,
mă întreabă un prieten
şi eu nu ştiu ce să îi răspund.