”Nu vreau să-ți aduc aminte de cineva anume. Vreau să fiu primul eu, pe care l-ai întâlnit vreodată.”

Nicholas Brown

 ”Emoțiile se nasc acolo unde mintea și corpul se întâlnesc. Ele sunt reacția corpului tău la mintea ta - sau, ai putea spune, o reflexie a minții în corp.”

Eckhart Tolle

”Pletele și jacka de piele neagră a lui Nedelciu mergeau foarte bine în atmosfera barului, dar contrastau ciudat cu felul lui de a vorbi, cu seriozitatea lui lipsită de orice afectare. Era tot numai inteligență, când copilăroasă, când brutală. Mă surprindea mereu prin puterea lui de a îmbina sofisticarea intelectuală extremă cu un fel de frustețe rustică și de a întrerupe mereu câte o idee înaltă cu o aluzie obscenă sau cu un banc (...)
O ultimă amintire: sîntem în centru, la o terasă de pe lângă Inter, bem bere la halbă, eu am vreo 22 de ani, el vreo 28 și plănuim să mergem undeva în munți. Sîntem extrem de serioși, stabilim traseul (mai era și un al treilea cu noi, nu mai știu cine), logistica, deși știu prea bine - și el știe probabil - că noi doi n-o să plecăm niciodată împreună undeva, că sîntem total incompatibili, că eu voi fi mereu complexat de  inteligența și forța lui, iar el plictisit de veșnicele mele tăceri. Dar stăm cu capetele aplecate asupra unei hărți, și deasupra noastră fâlfâie în vânt copertina de la Societe Generale, și e un soare puternic de primăvară, și noi sîntem încă foarte tineri.”

M. Cărtărescu, pururi tânăr, înfășurat în pixeli

”În ce mă privește, cred că iubirea este un lucru rar. Cred - cel puțin așa îmi spune propria experiență - că un om poate iubi zece persoane. Dacă este foarte generos, poate iubi douăzeci de persoane. Dacă este dat naibii de norocos, poate fi iubit de douăzeci de persoane.”

Amos Oz, Cum să lecuiești un fanatic

Despre N. Stănescu

”Deși intelectul său era, fără nici o îndoială, cu mult deasupra celui al unui om inteligent, el nu l-a folosit în sens intelectualist și cultural, ci a încercat să se servească de el pentru imposibila încercare de a-l depăși, asemenea unui om care vrea să-și sară peste propria umbră... ”două cincimi geniu și trei zecimi nerozie”... Îl admir, deci, cu luciditate și îl critic cu toleranță pe Nichita Stănescu. Nici moral, nici poetic nu-i semăn în vreun fel. Nu cred că modelul lui e productiv azi. Dar mă bucur că acest om superior a existat și că l-am cunoscut. Atitudinea mea față de el și de poezia lui ar putea fi, poate, numită înțelegere. Ceea ce înseamnă, până la urmă, dragoste.”

M. Cărtărescu, pururi tânăr, înfășurat în pixeli

”Mai fac o digresiune, cu o istorioară: am fost înrolat ca ofițer cu rang mic într-o unitate de tancuri din armata israeliană, pe frontul egiptean, în '67, în Războiul de Șase Zile. Eram rezervist, aveam aproape 30 de ani, și toți de acolo lucram în diferite domenii, nu mai eram soldați tineri. Dar ne găseam într-o unitate de tancuri și, în ultima noapte dinaintea bătăliei, ședeam la un foc de tabără și ne dădeam cu părerea despre ce va mai fi. La un moment dat s-a arătat generalul. Generalul Tal era comandantul suprem pe frontul de sud în războiul din `67. Era liniște, și generalul Tal s-a apucat să ne împărtășească ideile lui despre bătălia care urma. după vreo patru fraze a fost întrerupt de un caporal mai în vârstă, ochelarist și rotofei, care a spus, foarte politicos: ”Scuzați-mă, domnule general, ați citit vreodată Război și pace, al lui Tolsoi?” Generalul a zis: ”Sigur că da, ce mai întrebare, l-am citit de mai multe ori.” ”Și vă dați seama, domnule general, că sunteți pe cale pe cale să repetați eroarea de concepție pe care, după părerea lui Tolstoi, au făcut-o rușii în bătălia de la Borodino?” Cât ai bate din palme, tot plutonul se pornise să discute cu îndârjire și zbierete despre Tolstoi, strategie, literatură, traducere, despre toate cele. Toți răcneau cât îi țineau plămânii, toți își ziceau între ei ”idiot”, inclusiv generalul și caporalul. Până la urmă s-a dovedit că acel caporal era profesor de literatură rusă la Universitatea din Tel Aviv, însă generalul avea un grad superior în filosofie la Universitatea din Ierusalim. Așadar, de ce n-aș face-o și eu? Israelienii discută, discut și eu. Și totuși, mă trezesc în fiecare dimineață, mă preumblu un pic prin deșert, îmi fac o cafea, mă așez la birou și încep să mă întreb: ”Cum m-aș simți dacă aș fi ea? Ce-aș face dacă aș fi în pielea lui?” - lucrul pe care trebuie să-l faci dac vrei să scrii cel mai simplu dialog: trebuie să-ți împarți între personaje nu numai devotamentul, ci chiar și trăirile cele mai profunde. Cred că îl parafrazez pe D.H. Lawrence, care spunea cândva că pentru a scrie un roman trebuie să fii în stare să-ți asumi cu aceeași convingere și impetuozitate și empatie cam o jumătate de duzină de sentimente și păreri diferite, care se înfruntă și se contrazic.”

Amos Oz, Cum să lecuiești un fanatic

Domnul Ghecev

Dar chiar si domnul Ghecev a fost candva un trup mic de prunc

 ce se zbatea in uterul si intre peretii vaginului mamei sale, 

careia ii atinsese o singura data labiile cu gura, 

acesta fiind inceputul tuturor lucrurilor ce aveau 

sa-i defineasca viata. Un strigat, care era semn de sanatate. 

Taierea firului ombilical. Desprinderea, si de aici inima lui 

singura care batea pentru dansul, neconectata direct 

cu o inima mai mare si mai suferinda. Inocenta si lacul inghetat al 

materiei cenusii in coarnele anterioare ale maduvei.

 Si pielea lui a mirosit a pudra de talc. Si el a cazut pe asfalt, 

a mers prima data cu bicicleta, cautand imbratisarea mamei. 

Si-n sufletul lui, inervat de parasimpatic, au inflorit trandafirii, 

cand s-a-ndragostit prima data. 

Si el a suferit, cand EA nu a avut ochi sa il vada.

 Si el a alergat 14 km ca sa nu simta celalalt fel de durere.

 Domnul Ghecev a trecut ca o luntre lipsita de vasle prin toate.

 In mijlocul furtunii, a inghitit cateva guri severe de apa, 

apoi s-a smuls la suprafata, luand o gura de aer

 ca o gura de viata renascentista. A inchis ochii. 

A respirat adanc, luand-o mereu de la capat.

Am inima mai fragilă decât fonta

Trezește-mă la mijlocul nopții și întreabă-mă ce metale sau aliaje rezistă la apa mării, pentru că vrei să îți faci o fabrică industrială subacvatică, și eu o să-ți zic că Nichelul aliat cu Fierul ar merge bine, dar și Nichelul simplu, dar și zirconiul, și Titanul. Întreabă-mă ce metale sau aliaje rezistă la alcali, dar la acizi? Ce suportă și ce nu suportă acidul sulfuric? Din ce e constituită rugina? Care e diferența dintre rugină și pelicula de coroziune? Din ce e făcut emailul? Compușii de siliciu și produsele pe bază de siliciu sunt sau nu sunt unul și același lucru? Întreabă-mă câte feluri de cărămizi există, iar eu o să-ți spun și din ce sunt constituite și în ce proporții. Întreabă-mă dacă am inima făcută din Tantal, iar eu îți voi spune că e mai fragilă decât fonta. Întreabă-mă dacă pereții venelor și arterelor mele sunt făcute din argilă și caolin, și îți voi spune, că deși au o plasticitate asemănătoare, tensiunea și pulsațiile pe care le simt, sub cuvintele tale, mă fac să cred că au duritatea porțelanului. Întreabă-mă dacă părul meu e o gresie impurificată cu fier și îți voi spune că nu, e doar cafeniu, pentru că am glandele seboreice umplute cu tinerețea anilor mei, cu impulsivitatea anilor mei, cu inconștiența și imprudența anilor mei, că părul meu se află încă în faza lui anagenă și că niciodată nu a fost traversat de borax, feldspat și cuarțul care constituie gresia. Întreabă-mă dacă sunt la fel de neductilă ca și cărămida bazică refractară, și îți voi spune că am toate celulele făcute din aliaj cunial, că orice emoție mă traversează din creștetul capului până în vârful picioarelor și înapoi, pe pante de cortizon și adrenalină, ca în cazul coroziunii galvanice, în prezența unui anod, a unui catod și a electroliților. Întreabă-mă de ce vorbesc în cuvinte atât de pretențioase și tehnice. Îți voi spune că am devenit o capodoperă a industriei farmaceutice, că tu m-ai transformat într-o capodoperă, că n-am putut adormi o clipă, că încă din prima zi am avut cearcănele învinețite de oboseală, ca să privesc tăcut luminile care se mișcau înficoșător pe peretele stâng al camerei, de fiecare dată când o mașină traversa bulevardul, înecându-mă în coeficientul de dilatație al cuarțului, ținându-mă de mână cu moliciunea și ductilitatea staniului, cel care folosește ca aliaj antifricțiunea la producerea lamelor sinucigașilor în serie, suportând adâncimea coroziunii în plăgi, în dreptul atriului stâng, în dreptul arterei mele pulmonare, înăuntrul eritrocitelor mele neoxigenate înmuiate în aliaj topit de Plumb cu Zinc, cel care formează un eutectic, cel care are temperatura mai mică decât el însuși poate suporta. Sună-mă la miezul nopții, și întreabă-mă în care metal îmi doresc să mă scufunzi prin difuziune peste 7 zile, peste 6 zile, peste 5 zile, peste 4 zile, peste 2 zile, mâine, acum, ieri, alaltăieri, 5 ani în urmă, câteva decenii în urmă. Sună-mă și întreabă-mă la miezul nopții. Oricum nu dorm. Îți aparțin.