"De parca lumea unde se intalneau ei doi era o nava ancorata intre doua insule, care erau ei insisi"

Truman Capote, O vara de rascruce

***

Apoi pur și simplu

 obosești

să fii o legendă.

Vrei să fii

o simplă

 picătură de ploaie

care se dizolvă

într-un lac

și îngheață

când celalte picături

îngheață

și se topește

odată cu ele

și în general

păstrează

o temperatură

cu mediul.

Sa fii un cameleon

acvatic

care se ia după alții

și se transfomă

în ei

pentru că ceilalți

sunt mai buni

mai drepți
mai frumoși și
mult mai obișnuiți.

Într-o zi oarecare

celulele îți îmbătrânesc

și nu mai poți să sari

mai sus de peștele de baltă -

tu care ai o constituție

pe deplin acvatică

să te iei la întrecere

și cu broaște

și cu crocodilii

să urci sus-sus

să apuci soarele

de ambele mâini

și în tine să strălucească

dimineața devreme

într-o după-amiază

de vară

undeva foarte adânc

în tine

o sclipire

de diamant

așa cum a sclipit

cândva

foarte demult

într-o legendă.

Povestiri de iarnă de Karen Blixen

    "Things like this happen sometimes,” I told him. “Inexplicable, illogical events that nevertheless are deeply disturbing. I guess we need to not think about them, just close our eyes and get through them. As if we were passing under a huge wave.”

Cream, Haruki Murakami

   ""Campuri de zapada, campuri de pietre, paduri nesfarsite, mari intinse, pustietati! Intins e pamantul, fara margini e el!" Cantecul a coborat pe trunchi in jos ca o tanguire: "Sunt atat de satula de zbor. Cand se va sfarsi oare calatoria mea?" Brusc, furtuna a coborat singura pe trunchi in jos si a strigat "Ha, ha! Oameni marunti ce sunteti. Furnicilor, paduchilor!  As putea sa va azvarl peste mare, in intuneric - unde ati fi atunci? Si le-a suflat fum si cenusa in ochi, apoi a plecat.

   Regele statea pe piatra cu barbia in mana si se uita in departari pe ape. Era cu capul descoperit si parul lui lung si castaniu cadea peste colierul greu din aur. Malul se intindea ca un os si presarat cu pietre si scoici. Aici nu mai crestea nimic, pamantul renuntase sa mai traiasca si sa rodeasca, totul se transformase, intr-un mod nobil, in goliciune si pustiu. Acesta era sfarsitul sau inceputul intregii lumi."

Karen Blixen, Povestiri de iarna

Imensitate

Oceanul de liniște

din inima ta

conectat

cu

oceanul de liniște

din inima mea

ar putea

crea

ceea

ce

s-ar numi

f e r i c i r e

   "Acum îi veni în minte o imagine, o poveste din istoria naturii, despre peștele de apă adâncă, atât de obișnuit cu presiunea tonelor de apă de deasupra lui încât, dacă este adus la suprafață, explodează. Dar dacă era și ea o astfel de ființă de apă adâncă, se gândi, care nu se simțea bine decât sub o grea povară a existenței?”

Karen Blixen, Povestiri de iarnă

Autobuzul

Într-un oraș sec, friguros, pe niște bulevarde triste

Și monotone, în viețile line și plictisitoare ale multor muncitori calificați

În seria învechită de autobuze RATC care circulă prin oraș de vreo 15 ani

A apărut peste noapte un autobuz gri cu ferestre cenușii.

Era strălucitor ca o piatra de agat alunecând pe străzile înghețate,

Străbătând distanțe și înălțimi obișnuite,

Ca umbra unui vis aproape uitat pe care l-ai lăsat

Să ți se scurgă printre degete de dragul stabilității,

Ca o gură de aer proaspăt sub un lac plin de nuferi.

Inițial, doar am auzit că există, apoi l-am văzut în treacăt

Mereu în partea opusă a drumului

Fantoma fumurie a orașului, duhul misterios

Prin ferestrele cărora doar poți ghici ce se află înăuntru.

L-am așteptat cu biletul în mână și căciula în palme

Ca pe acea șansă care ți se oferă o dată la 100 de ani

L-am așteptat cu ochi sclipitori și o răbdare cuminte

Zărindu-l mereu însă numai în treacăt, prin ferestrele murdare

Și zgâriate ale vechilor galbene autoturisme, cu scaune pe plastic

Mâzgâlite cu markere de diferite culori diverse injurii.

Într-o dimineață, așteptând în apropiere de stația terminus

L-am văzut îndreptându-se înspre depoul de autobuze

Falnic, sclipitor și învăluit în misterul său auriu

Mi-am spus ”Asta e!”, ”L-am prins!”, ”De data asta al meu este!”

Și l-am așteptat.

Așteptarea mea credeam că e gata să dispară ca aburul care îmi ieșea din gură

Dar nu au trecut unul după altul decât vechea gașcă de autobuze

Fratele mare, fratele mijlociu, fratele mic

Telefonul îmi suna într-o veselie, dar nu îmi doream să răspund.

Tot ce vroiam era ca autobuzul acela să frâneze în stație și să-și deschidă

Ușile din mijloc fix în fața mea

Așa că stăteam cu mâinile și picioarele înghețate, cu eterna-mi așteptare în palme,

Părea însă să fi fost înghițit de pământ.

M-am dus în stația de depouri să îl văd și fix când am ajuns a pornit din loc.

M-am dat bătută. Se-nserase afară. M-am dus la muncă

Nu ca să muncesc sau să dau explicații unde am fost

Ci ca să le povestesc tuturor despre noua mea obsesie.

Nimeni nu m-a înțeles. M-am întors înfrântă acasă,

Cu un autobuz ordinar, iar atunci când am coborât,

În timp ce traversam strada, agatul meu fumuriu tocmai pornise din stație,

Din stația în care l-am așteptat toată ziua.

L-am forțat să frâneze, ca să traversez.

Nu avea de ales, dar fără să îl mai privesc,

Fără să mai tânjesc după el, de data aceasta.

Apoi, pur și simplu, l-am lăsat să mi se scurgă printre degete

Ca în atâtea alte dăți, ca pe un vis împletit cu fire de argint,

Pe care am obosit să-l vânez, l-am lăsat să plece,

Fără să-i pese de mine, așa cum ne este predestinat.

Schimb de experiență în lumi paralele

Un agent imobliar vrea să fie model

Un cartofar s-ar face mai degrabă alergător olimpic

Un designer de mobilă vrea să fie pilot

Un arhitect vrea să fie poștaș

Un salvamar vrea să fie farmacist

Un farmacist vrea să fie grădinar

Un medic vrea să fie prezentator TV

Un prezentator de știri vrea să fie redactor

Un porcar vrea să fie diplomat

Un vânzător vrea să fie erou în misiuni de supraviețuire

Un angajat la fabrica de conserve vrea să fie chimist

Un chimist vrea să tundă gazoane

Un electrician vrea să păzească șezlonguri

Un pictor vrea să fie businessman

Un afacerist vrea să fie cioban

Un cioban vrea să fie președinte

Și nimeni nu vrea să fie cine este

De parcă altundeva, pitită, deghizată

În ceva nemaivăzut

Se ascunde fericirea...

"Ca niste sunete de harfa in mijlocul unui concert oprit intr-un inghet delicat, inconjurat la distanta de "febra numita viata""

Matei Calinescu, Tu

"Ca un pian peste care ninge in Alpi intr-o tacere alba"

Matei Calinescu, Tu

Haiku

singurătate
cu pereți de sticlă
melancolia




eu și tu sub cer
două picături curgând
prin anotimpuri




te privesc în ochi
cerul stoarce durere
lacrimi de cristal