Sunday, July 16, 2017

Către Max Brod la Praga

                                                                                                               Praga, 27 mai 1910, vineri

   Poftim, dragă Max, două cărți și o pietricică. Mereu m-am străduit să găsesc pentru aniversarea ta un lucru care, prin indiferența lui, să nu se schimbe, să nu se piardă, să nu se strice și să nu poată fi dat uitării. Iar după ce m-am tot gândit luni în șir, n-am știut să mă mai descurc altfel decât trimițînd o carte. Însă cu cărțile este un chin; dacă, pe de o parte, sînt indiferente, pe de alta, devin cu atât mai interesante; și atunci de cele indiferente m-am simțit atras numai din convingere, care în cazul meu nu-i nici pe departe hotărâtoare, iar până la urmă, căpătând în continuare altă convingere, am ținut în mână o carte ce numai așa mi-a captat interesul. Odată am uitat de aniversarea ta chiar în mod intenționat; a fost, ce-i drept, mai bine decât să-ți trimit o carte, dar bine n-a fost. De aceea-ți trimit acum pietricica asta și am să-ți trimit așa ceva cât vom trăi. Dacă o păstrezi în buzunar, te va proteja; nici dacă o lași într-un sertar, nu va fi ineficientă; însă cel mai bine este s-o arunci. Fiindcă știi tu, Max, dragostea mea pentru tine este mai mare decât mine; mai degrabă eu sălășuiesc în ea decât ea în mine și chiar dacă-și găsește un reazem prost în ființa mea nesigură, ea primește în schimb, prin pietricica asta, o locuință-n stâncă, fie și-ntr-o crăpătură a caldarâmului de pe Schalengasse*. Încă de mult dragostea aceasta m-a salvat mai des decât îți închipui și tocmai acum, când mă descurc mai puțin ca niciodată și când, fiind pe deplin conștient, mă simt doar pe jumătate treaz și doar așa, extrem de ușor, tocmai acum, când umblu într-adevăr ca un mațe-fripte, îmi face bine să arunc în lume o asemenea piatră, despărțind astfel lucrurile sigure de cele nesigure. Ce sînt, în schimb, cărțile! O carte începe să te plictisească și nu mai contenește să facă asta; sau ți-o rupe copilul, sau este deja dezmembrată când o primești, precum e cartea lui Walser. În schimb, la o piatră nu te poate plictisi nimic; o astfel de piatră nici nu se prăpădește și chiar dacă se-ntâmplă așa ceva într-un viitor îndepărtat, tu n-o poți uita, pentru că nu ești obligat să-ți amintești de ea; în fine, nici nu poți s-o pierzi vreodată definitiv căci o regăsești pe cel dintâi și cel mai bun drum pietruit, tocmai fiindcă ea este cea dintâi și cea mai bună piatră. Chiar lăudând-o cel mai tare, tot n-am putut să-i aduc vreun prejudiciu pentru că dauna produsă de un elogiu rezultă numai din faptul că acela pe care-l lauzi e strivit, păgubit sau jenat de lauda respectivă. Or, pietricica asta? Pe scurt, am ales pentru tine cel mai frumos cadou de ziua de naștere și ți-l înmânez cu o sărutare ce vrea să exprime recunoștința mea neputincioasă pentru faptul că exiști.
                                                                                                                                  Al tău, Franz

* Strada pe care locuia Brod

No comments: