Marele defect pe care îl poartă universul cuvântului scris constă în multitudinea sensurilor pe care le poate avea una și aceeași frază/ unul și același cuvânt. Și se întâmplă de atâtea ori să fii înțeles greșit! Ideea e că în momentul în care citești ceva, nu auzi tonalitatea cu care autorul ”vorbește”, dar în același timp nu ai habar ce e în capul lui, care este experiența din spatele său, la ce se raportează. Nu știi dacă zâmbește sau nu; dacă e ironic sau nu. Adică, tu scrii ”te invidiez”, dar natura sufletului tău nici pe-aproape nu e capabilă să invidieze pe cineva, iar ceilalți nu știu asta, și cred că tu pe bună dreptate îl invidiezi pe X, deși tu ai scris-o cu totul și cu totul din alte intenții (ex: fluență și expresivitate literară, accentuarea unei anumite stări într-o cascadă de idei, reprezentarea zbuciumului interior al celui care se exprimă etc). Sau: nimeni nu se gândește că replica ”mă enervezi” ar putea conține măcar ceva pozitiv în sine, până afli completarea/explicația ”mă enervezi pentru că nu ești cu mine”.