”Priveşte-mă acum, departe, în cârje,

testând un nou tic nervos pe care să-l adopt

şi seara, când totul se-arată cum e,

mă pot atârna de cele mai la modă temeri:

că timpul pe care l-am pierdut

(chiar dacă spun mereu, tuşind,

că nu regret nimic din ce-am făcut)

nici măcar nu a fost al meu.”

Din poemul ”Spre sud, la Lăceni”, de Ștefan Baghiu