Președintele Uniunii Scriitorilor din Toltova s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat către mine, oprindu-se la vreo 40 cm distanță. ”Dar a fi membru al Uniunii Scriitorilor din Toltova presupune anumite responsabilități, nu-i așa?”, mă întrebă dânsul scoțându-și ochelarii și privindu-mă, datorită înălțimii, de sus, direct în ochi. În momentul acela, el era îmbrăcat într-un smoking, iar eu în niște bluji roși la genunchi pe care îi port din anul întâi și într-un tricou aproape decolorat. Bătea apropoul că sunt cam obligată să mă prezint la Adunarea Generală din 7 octombrie. Întrebarea lui căuta să mă intimideze și de pe mine curgea sudoarea, însă nu datorită tulburării interioare pe care mi-ar fi provocat-o, ci datorită căldurii care se instalase în biroul lui în acea după-amiază senină de august. Ceea ce probabil nu intuia este că dacă în acel moment aș fi completat o cerere prin care să solicit părăsirea imediată a acestei Uniuni, acest lucru nu mi-ar provoca nici bucurie, nici tristețe. Fiind locuitor al altei țări, nu pot contribui la nicio decizie și nu am niciun beneficiu din apartenența mea la această organizație. Dincolo de acest lucru, nu stabilisem să mă retrag în momentul acela, dar nici nu puteam să promit ceea ce nu pot respecta, mai ales că sunt un om care se ține de cuvânt. În consecință, m-am văzut obligată să reacționez simplu.  ”Da, dar în momentul de față eu nu sunt angajată, deci sunt în întreținerea părinților mei. Când pensia lor e doar de 3 ori mai mare decât costul drumului dus-întors, să le iau bani pentru acest drum, ar însemna să le golesc frigiderul pentru o lună, iar omul mai poate rămâne viu doar 10 zile deasupra acestei durate. Și apoi, de ce să nu privim adevărul în față: Uniunea Scriitorilor din Toltova în loc să mă ajute să obțin o sursă de venit din activitatea mea literară, dimpotrivă, îmi cere să plătesc o cotizație anuală din banii pe care nu îi am. Când voi fi angajată și voi avea banii mei, voi decide în ce măsură pot și sunt dispusă să mă implic în această organizație, dar până atunci, nici măcar nu mă gândesc la asta”. ”Cât costă drumul?”, m-a întrebat dânsul. ”300 de lei toltovieni sau 60 de lire saturniene un singur sens”, i-am răspuns. ”Și dacă găsim o soluție să îți acoperim cheltuielile de drum, poți veni?”. ”Da. Îmi face o nespusă plăcere să circul o noapte întreagă cu autocarul, între niște străini, uitându-mă la filme traduse în rusă la un ecran care îmi agravează miopia, pentru a ajunge la o ședință în care trebuie să disting, ca-n jocul acela al tinerilor ”mafia”, care sunt infiltrații ruși ai securității și care nu sunt infiltrații ruși ai securității și să votez în consecință”; ”Lasă-mi numărul tău de telefon”, a spus dânsul, așezându-se la birou și pregătindu-și o hârtie albă în față. ”Notați,vă rog”. **********. Dacă cumva intenția întrunirii este alegerea unui nou Președinte, eu tocmai am terminat facultatea și sunt disponibilă să mă dedic literaturii. Aș face o treabă grozavă!”. ”E și asta o idee, dar ne mai gândim”.