”Ce-ai face dacă ai deveni brusc, peste noapte, un scriitor celebru, și cărțile tale s-ar vinde în milioane de exemplare, și ai avea o tonă de bani? Ai renunța la farmacie, ți-ai petrece restul vieții scriind?” , m-a întrebat un prieten în Chișinău, în timp ce caravanele de Crăciun roteau copilașii în cerc cu viteza melcului. ”Nu”, i-am răspuns cert. Ar fi o nebunie să îmi petrec viața între patru pereți scriind. Farmacia e locul în care poți evolua infinit, și are un background infinit de complex, și are un substrat caritar, adică pacienții vin disperați și pleacă recunoscători și se întorc cu bucurie. E frumoasă, și presupune comunicare, deci îmi satisface mai multe necesități”, i-am zis eu, moment în care am avut revelația că mie chiar îmi place ceea ce fac.

Cam un an în urmă scriam:

"January 4, 2017

   La fiecare început de an îmi propun să fac ceva anume zilnic. În acest an îmi doresc să-mi păstrez cu sfințenie ora mea clasică de farmacologie. Dacă fix peste un an voi scrie aici că am reușit să fac asta, fără să sar peste nicio zi (sau măcar recuperând conștiincios toate restanțele), îmi voi oferi cadou o minivacanță de 5 zile la Brașov și voi fi foarte mulțumită de mine. Până atunci o să pun și bani deoparte într-un borcănaș.
   Aveți grijă de voi și de visele voastre."

Câtă naivitate! Chiar așa! Câtă naivitate! Tot ce pot să spun azi este ”Câtă naivitate!”. Viața e o leoaică ce mușcă din carne crudă. Câteva ore curate de farmacologie pe săptămână sună ca un adevărat lux! (și sunt categoric îndeajuns)

Forţa nu-i a celui puternic, ci a celui care ştie să crească. (Leonardo Sole)

Liniște

Acum când mintea e limpede 

și nimic nu se poate pune între mine și inima mea,

când infinitul îmi adâncește liniile palmei

și când sutele de pași uitate pe plaja udă

s-au împleticit într-un singur corp - 

țărmul atins de ape în ritmul unui sfert de minut;

când șiruri de păsări se dispersează 

și se readună pe cer 

ca o cerneală capabilă să dea timpul înapoi 

- cuvinte care se rescriu singure.

Acum când liniștea e tot ce ne trebuie

și claritatea apei e claritatea minții,

un dig atinge marea ca îmbrățișarea mamei,

iar pietrele tac cu tăcerea stelelor transparente.

Sunt aici pentru tine.

Ești familia mea.

Doar pentru tine

pot să-mi adâncesc mâinile

făcute căuș în apa-nghețată

și să o încălzesc.