O cană cu apă fierbinte şi-atât

Pe buzunarul meu de la geacă a apărut o pată umedă, însă eu am reuşit s-o acopăr cu palma înainte ca să se apropie cheneriţa.

-         Domnule, vă rog să scoateţi pliculeţul de ceai din buzunar, mi s-a adresat ea cu acelaşi ton cu care m-ar fi rugat mai târziu să achit nota de plată.

-         Care pliculeţ?, am făcut-o eu pe prostu’, tărăgănam din vreme, pentru că ştiam că din moment în moment trebuia să apară dl C, care avea dreptul la o reducere de 50 de procente pentru băuturile calde. Eu nu aveam decât 14 lei în buzunar, dintre care 7 îmi trebuiau pentru drumul până la Ratuş, iar ceaiul costa tocmai 15 lei. Nu-mi ajungeau bani nici măcar să acoper preţul cu reducere pentru scriitori, dar în sinea mea eram sigur că dl C o să îmi dea cei 50 de bani lipsă, bani pe care, până una alta, îi căutam cu ochii aprinşi pe podeaua terasei de la Orpheus.

-         Pliculeţul de ceai verde, domnule, pe care l-aţi comandat cu 20 de minute în urmă. Vă mai amintiţi? Era fix în ceaşca goală din faţa dumneavoastră, iar acum nu mai este.

-         Eu cred că faceţi o confuzie, nu am comandat niciun ceai. Am venit acum 5 minute. Ceaşca era goală pe masa asta. Iar ce am eu în buzunar nu vă priveşte.

Tipei îi sticleau ochii de furie. Şi-a umflat o mutră de KGB-istă şi s-a uitat ţintă la mine. Încă un pic şi mă cârliga pe spate cu tot cu scaun. Of, cafenelele astea, blestemate să fie. Cine Dumnezeu să se fi gândit că un ceai amărât băut dintr-o înghiţitură ar putea să coste 15 lei? 15 lei mă costă pe mine drumul de la Ratuş până la Chişinău, şi-napoi, plus prânzul, adică o îngheţată Curcubeu de 1 leu, care-mi ţine saţ toată ziua. Ce diavol m-a pus să accept invitaţia domnului C, care, culmea, mai şi întârzie, timp în care chelneriţa asta mă agasează cu întrebări?! E un preţ aberant! De 15 lei îmi pot cumpăra două cutii de ceai a câte 25 de pliculeţe, de la orice magazin, ca să nu zic de teiul din faţa casei mele sau de lanurile de romaniţă, de peste tot, care îs gratis pentru toată lumea! Şi ea mai şi îndrăzneşte să mi se adreseze cu asemenea absurdităţi... Oare cum nu-i este ruşine? E nebună şi ea şi patronul ei şi toţi ăştia care comandă ceaiuri. O fi nebun şi domnul C, că s-a gândit să mă cheme tocmai pe mine aici, eu, care îmi macin oasele să dau jos sistemul capitalist.

-         Domnule, eu am dovezi clare că dumneavoastră aţi consumat acest ceai, după care aţi ascuns pliculeţul în buzunarul pe care îl acoperiţi cu mâna dreaptă.

-         Ia nu mă mai luaţi cu dumneavoastră, nu vedeţi că-s un chefal de om, fără un sfanţ în buzunar? Nu pot înţelege cum puteţi minţi cu atâta neruşinare! Arătaţi-mi dovezile, hai, vreau dovezi, aici, pe masă!

-         Şi dacă vă spun că avem camere de filmat o să vă schimbaţi părerea şi o să vă amintiţi ce aţi băut la masa aceasta?

Opa, mi-am zis eu, ăştia nu se joacă, dar mai trebuie să-ntind sfoara, domnul C va veni din minut în minut şi totul va reveni la normal. Zâmbeşte, că doar ţii mine ce spunea rusul acela, ticsit ieri în maxi-taxi, cu gura până-n urechi, "odna edinstvenaia ulîbka vovremea reşaet vse şto ugodno".

-         Nu, doamnă, va trebui să-mi arătaţi această filmare ca să vă cred.

S-a-ntors cu spatele la mine şi s-a pornit înăuntru, făcându-mi semn din mână ca unui ţânc. Iar eu trăgeam cu ochiul în urmă, cu o privire disperată, să văd dacă nu apare domnul scriitor, care m-a băgat în toată chestia asta urâtă.

-         Slavic, ia dă camera-n urmă cu 25 de minute. Aşa, da, aici, mulţumesc. Hai să vedem. Ha, uite, domnia voastră apare pe terasă şi se aşază la o masă, fiţi atent, goală. Eu mă apropii, iau comanda. Mi-am notat: ceai verde. Aşa. Aşa. Uite-mă cum vi-l aduc. Şi acum, cel mai important. Prima sorbitură, prima, da, prima şi ultima sorbitură. Ceaiul a dispărut. Domnia voastră deschide meniul, se uită în stânga şi-n dreapta, după care ia pliculeţul din ceai şi-l ascunde în buzunar.

-         Ha-ha-ha, mă faceţi să râd, dacă dumneavoastră vreţi să spuneţi că individul acesta gras şi urât din imagine sunt eu, vă recomand să vă mai uitaţi o dată la mine. Eu nu am grăsime, uitaţi-vă la corpul meu, sunt suplu ca un balerin.

-         Nu, asta-i bună! Individul din imagine sunteţi exact dumneavoastră, şi nu e deloc gras, iată cel care intră acum pe terasă, uitaţi-vă la camera live, individul acela durduliu, despre el aş putea spune că are o cu totul altă constituţie decât aveţi dumneavoastră, dar aşa, nicio şansă, sunteţi ridicol afirmând ceea ce afirmaţi.

Tipul durdului care intra era domnul C.

-         Mulţumesc, am recunoscut pe cineva, vă puteţi apropia cu nota de plată peste 10 minute. Oricine ar fi fost individul cu pricina, îi voi achita eu nota, adică, nu eu, ci domnul durduliu care tocmai a intrat. Daţi-mi doar un minut să-l conving.

Am ieşit la terasă. L-am salutat pe domnul C printr-o strângere de mână. M-am aşezat. Din urmă s-a iţit şi chelneriţa.

-     Doriţi ceva?

-         O cană cu apă fierbinte, vă rog.

-         Doar apă fierbinte?

-         Da, doar atât.

Chelneriţa i-a adus o cană cu apă fierbinte şi, doar după ce s-a îndepărtat, domnul C a scos din buzunar un pliculeţ de ceai verde Greenfield şi l-a cufundat în apă, apoi l-a scos, ascunzându-l, repede, înapoi, în buzunarul de la geacă. Imediat pata umedă a răsărit şi în dreptul pieptului său. Acum buzunarele noastre semănau şi parcă s-ar fi uitat unul la altul.

-         Să ştii că poţi să te mândreşti de mine, Ioane, mi s-a adresat dumnealui cu un ton triumfător în voce. Azi dimineaţă am ieşit din casă fără un bănuţ, din greşeală, dar am decis să nu mă întorc, ci să rezist o zi capitalismului.

-         Nici măcar de troleibuz nu v-aţi luat?

-         Nu, nu, am bicicletă, uite-o, am parcat-o chiar după araucaria aceea. O să mă întorc cu bicicleta acasă. Nu-i aşa că e minunat?

-         Da, este, minunat, chiar este, ha-ha, minunat, minunat, ha-ha-ha! Aţi ales ziua perfectă pentru a lupta cu sistemul capitalist. Pefectă!

* Îi mulţumesc lui Dumitru şi Nataliei pentru inspiraţie.