Ursul și Profesoara

      Doamna Profesor se plimba de colo-colo în sala de curs, zicându-le studenților ”Dacă ați ales să fiți farmaciști pentru bani, îmi pare rău, dragilor, dar nu se mai câștigă chiar atât de bine. Ha ha”. Apoi s-a oprit lângă fereastră, adăugând ”Nu vă plouă, nu vă ninge! Aveți un acoperiș deasupra capului! Nu vă e chiar atât de rău. Nu?”. După umărul dânsei, prin geam, studenții puteau vedea cum un urs se plimbă pe acoperișul blocului de vis-a-vis, căscând gura cu furie din vreme în vreme. Profesoara zâmbea, de parcă ideile pe care le spunea îi umpleau sufletul de bucurie, cu toate că și dânsa era Farmacist, iar studenții se uitau îngroziți la ursul de după geam. ”Cozile și graba mai acoperă ceea ce nu știți; nu trebuie să le știți pe toate, nu-i așa?”, se completa veselă Profesoara, spunând ”Da` de ce vă uitați așa îngroziți la mine? Am ceva în păr?”. Studenții erau paralizați și nu puteau scoate o vorbă, în timp ce ursul sărise de pe acoperiș și acum alerga ca fulgerul înspre fereastra sălii de curs. ”Oricum voi învățați doar în sesiune și atunci e sub semnul întrebării dacă învățați sau nu!” mai spuse Profesoara, moment în care ursul se izbi în geam, spărgându-l și laba lui dreaptă pătrunsese în sală, când toți au început să strige speriați; noroc însă că polițiștii au reușit să-l împuște cu un tranchilizant în coaste și atunci ursul s-a scurs pe fereastră ca o picătură gigantică de ploaie. În seara aceea, chiar înainte să plece, Profesoara a uitat să le ureze studenților ”Poftă bună!”, așa cum le ura de obicei.