Îmi mușc un pumn, gândindu-mă la tine
Și iar îl mușc, mi-e trist, un corb s-așază
Lângă mine; iar peste lac burează,
Croncăie corbul cât vocea îl ține.
Nu merită, îi zic, nu îi mai scrie poezii!
Nu mai urla! Nu defula! Nu te expune!
Stai drept, noi suntem burjoazi
O cioară și o umbră de tăciune
Legați cu funii-lanțuri de o apă
Cu sufletul golit, cu gânduri`le deșarte
Nu cântărești nici cât o ceapă degerată,
Toarnă-ți sminteala-n alta parte!
Degeaba-ncerci să-mi turuiești cuprinsul.
Îl știu! Și mie-n miez însângerat mi-e visul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu