pândesc târziul norilor
şi duminica nopţile sunt triste
fără să oprească singurătatea
în zid
poate un pic de neputinţă
poate cădere
poate doar slăbiciuni
care s-au bucurat
aflând că sunt lăsate în pace
şi carnea bolnavă
aruncată din altcineva înspre
şi mirosul de sfârşit
are iarăşi dreptate să plângă
cum să te aperi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
”Știu – și ea mi-a confirmat apoi totul – că în tot timpul acelui drum de zece minute împreună, din stația tramvaiului pînă-n fața blo...
-
© Priscilla Du Preez Altminteri ai putea crede Că ți-am acceptat cererea de prietenie Dintr-o simplă eroare de tastare Dintr-o clipă de neat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu