a fost vreme în care am plâns, adormind, cu fruntea
ascunsă sub masă, după care îi trimiteam zeci de
emoticoane triste şi atâtea mailuri pentru care
m-am detestat
cu ruşine
mă acuza de un anumit fel de nebunie
ştiam că e adevărat
apoi am aşteptat să-mi treacă îngrijorarea
şi m-am îndepărtat, suficient, cât să nu fie
dependenţa vizibilă, cât să mă
apăr
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
”Știu – și ea mi-a confirmat apoi totul – că în tot timpul acelui drum de zece minute împreună, din stația tramvaiului pînă-n fața blo...
-
© Priscilla Du Preez Altminteri ai putea crede Că ți-am acceptat cererea de prietenie Dintr-o simplă eroare de tastare Dintr-o clipă de neat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu