miercuri, 2 februarie 2011

Dac-adormi


O noapte cu ochi de sticlă
şi-n sufletul meu destulă ceaţă
cât să-mi ţină inima-n loc.

Pe obraji se scurg lacuri
dintre acelea care
n-au reuşit să îngheţe-năuntru.
În vizuină e bine.
Aici dac-adormi, nu îţi mai pasă
ce se-ntâmplă-n afară.

Îmi aleg o zi de miercuri
pentru tăcere
şi număr:
trei milioane patru mii şapte sute
opt zeci şi patru...

La castani mă gândesc
numai toamna.
Prin castane mă joc doar dacă
sunt în preajmă şi frunze.
Toamna trebuie să aibă
trotuare nemăturate,
să-mi aud paşii foşnind.
Dimineaţa trebuie să primească
trezirea oamenilor frumoşi.
Zâmbetele sunt atunci
când nu ne simţim singuri,
când ne putem recunoaşte.

Cel mai bine cunosc
drumul spre casă.
Pe-aici zilnic merg
mai apăsat
cu emoţii în trenuri,
aici iarba creşte în tălpi. 


2 comentarii:

Maria spunea...

Mi-a plăcut foarte mult partea cu castanii. E un fel de regăsire.

Ecaterina Ștefan spunea...

multumesc fruumos. si pentru mine e regăsire, fireşte.