De false lucidităţi

Coborârea de pe înălţimi întotdeauna
devine ţopăit alert, cât nu e topit încă
alunecuşul.

M-am temut că n-o să mă prinzi,
dar te-ai întors de fiecare dată-nspre mine,
repetându-ţi: am ştiut că vrei să sari
la mine în braţe.

Acolo, sus, departe de lume,
închideam ochii şi
visul paralizat prindea muguri.

Admiram acel zâmbet timid
din colţul buzelor, aproape
involuntar, când amândoi nu mai ştiam
ce e de făcut.