Gura lui rece în colţul buzelor mele
Îmi spunea: tu eşti dragostea care se sprijină-n perete
Păpădii vii, păpădii moarte
Era un lemn greu cu sau făr’ ornamente
După uşă speranţe deşarte
Mă imaginam că plimb vidul prin mine
Nicio spargere în aşteptarea dintotdeauna
Absurd mă uitam la-ntuneric cum vine
Înăuntru sau înafară, totuna
Îmi spunea: vreau să pictez cu picături de gheaţă pe spatele tău
Citeam şi nu mai citeam deloc din Murakami
Credea că poate să-mi fie un zeu
Schiţam pe inimi lungi caligrame
Ca-n mijlocul ceţurilor de munte de înălţimi eram absorbită
Luna se ridica întreagă ca o piele nelocuită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu