sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Iar dropsurile pot fi neacidulate



laşi o fereastră deschisă
pentru psihoza toamnei.

lumea asta
aproape ca un cimitir cu mormântul
deschis pentru tine,
între străini ştiuţi doar de prin coşmaruri
nişte râme,
când tu stai şi te uiţi în adîncul lui,
 aşteptând furtuna sau măcar adierea de vânt,
care să-ţi împingă laşitatea dincolo. 

era bărbos rău, avea musaţa crescută
peste buze
la viaţa lui a tras o singură palmă.
şi-a vândut originalul unei poezii
cu trei sute de dolari.
 a stat trei zile să aleagă
între două mottouri chinezeşti
 absolut geniale
doar unul pentru volum.

din experienţe a învăţat că laşitatea
 mai târziu devine o rozătoare,
durerile de suflet nu sunt genetice,
 iar dropsurile pot fi neacidulate. 


Niciun comentariu: