În praful anilor
În praful anilor chipul ni se va şterge
ca urmele paşilor în praf,
ca feţele în oglinzi părăsite, sparte, aruncate
la gunoi, înlocuite de alte oglinzi
pentru alte feţe la fel de efemere,
la fel de expresive şi de unice –
dar nu-i aşa că toţi oamenii, fiind diferiţi,
sunt la fel? O apă şi-un pământ?
Un praf şi-o apă? Un noroi care se usucă
şi se face iarăşi noroi? Până când
noroiul ia foc sau îngheaţă – şi atunci cine mai ştie
ce se va întâmpla cu planetele incandescente
sau înfăşurate în gheaţă.
Dar nu-i aşa că noi vom fi totdeauna împreună
pentru că am existat cândva –
pentru că trecutul însuşi nu poate fi şters
nici măcar de Dumnezeu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu