foc

douăzeci de ani m-am întrebat

cum o să mor. prima versiune
era că mă scurtcircuitez.
fireşte, din întâmplare, tremur un pic,
prin oase trece multă-multă durere
în timp foarte scurt,
apoi nu simt nimic.

priza de la care-mi deconectez
boilerul în fiece zi balansează
şi stă să se smulgă.

ar trebui cu o mână s-o ţin, iar cu
cealaltă să trag puternic de ştecăr.
problema e că nu-mi ajunge forţă
s-o scot cu o singură mână
aşa că mă ajut de a doua.

şi balansează, zvânceşte-n afară,

uneori scânteiază, moartea rânjeşte prin găuri,
închid ochii, mă-ndepărtez,
se-ntâmplă atât de des, încât scânteia
nu mă mai sperie.

am palmele umede.

o bubuitură, o linie
de electricitate sub piele,
nişte secunde de încordare,
atunci s-ar putea întâmpla.

un trup fără viaţă carbonizat pe podea.
o moarte scăldată
în negru.