Şi boboasele au viaţă

-         A scris Aura Maru la tabără un text, care începea cu o scenă prin care se făcea că un băieţaş a văzut un peşte în acvarium, şi a spus că îl vrea, iar peste 5 minute, acest peşte i-a fost servit pe tavă, moment din care el s-a făcut vegan, apoi autoarea exprimă atitudinea sa vechementă faţă de vegani, şi eu m-am simţit un pic jignită, pentru că, oricum n-ai da, sunt şi eu vegetariană.

-         De ce eşti tu vegetariană?

-         În primul rând, pentru că fratele meu este vegetarian şi el are o mare influenţă asupra mea, dar şi pentru că mi se pare inuman să ucizi animale.

-         Şi cu leguminoasele cum e?

-         E în regulă, ele n-au viaţă.

-         Ba au viaţă. Închipuie-ţi că duci o roşie la gură, şi ea se apucă să strige, nu mă mânca, nu mă mânca!

-         De ce ar face asta?

-         Păi tocmai că nu o face, dar dacă ar face-o, pun pariu că ai muri de foame. Adică tu crezi că legumele n-au viaţă, dar ele au viaţă, e lucru demonstrat ştiinţific. E adevărat că Adam şi Eva, înainte de a intra-n păcat, nu mâncau carne, dar ei umblau în curu’ gol, aşa că dacă e să îţi asumi rolul de vegetariană, ar trebui să renunţi şi la haine, în cazul în care o faci din principiul vrei să te opui sacrificării animalelor. Asta ca să nu mai vorbim de cazurile, ştiu eu care, când anumite vegetariene, care se ţin cu dinţii de principiul să nu fie ucise animalele, avortează cu uşurinţă. Nu, ţie cum ţi se pare? Adică, ne e milă să ucidem animalul, dar copilul acela cum rămâne? Mănânc eu sau nu mănânc eu carne, tata oricum taie porcul. Conservele oricum vor fi băgate-n comerţ, înţelegi?

-         Da, dar eu prin exemplul meu vreau să dau şi altora un exemplu, şi dacă vom fi mai mulţi...

-         Şi ce propui, să fie sterilizate animalele?

-         Da.

-         Dar ţie cum ţi s-ar părea să vină cineva şi să zică „tu şi tu veţi fi sterilizate”. Din ăştia cinci, voi două veţi fi sterilizate. Ţi-ar plăcea?

-         Bine, dar ştiai că sunt mii de copii cu vârste de 8-10 ani, impuşi şă lucreze pământurile de tutun pentru te miri ce hrană care să-i ţină în viaţă. Şi tu fumezi...

-         Eu mănânc carne, fumez. Eu îmi asum rolul de leu în junglă. Şi asta pentru că există un anumit număr de consumatori predestinat să consume aceste produse. Dacă nu voi fi eu, va fi altul, crede-mă, la fel e şi cu publicarea. Adică, pe de o parte, te gândeşti că există atâta rahat în literatura de pretutindeni, că nu e niciun rost să ţi-l mai bagi şi pe al tău, dar, pe de altă parte, dacă nu îl bagi tu pe al meu, o să o facă alţii, pentru că există un număr predestinat şi pentru asta. Nu schimbăm absolut cu aceea că alegem să nu consumăm carne, crescătoriile de animale, care există doar ca să fie hrană altor animale, pentru ca, ulterior, să ajungă la om, există oricum, cu sau fără voia ta, la fel e şi cu abatoarele. Iar faptul că noi cultivăm pămîntul şi scoatem boabele fructificate din el, e acelaşi lucru.

-         Totuşi nu cred că legumele au viaţă. Ele nu simt. Ele nu strigă. Eu, să zicem, le consum pe acelea uscate, care nu se mai multiplică.

-         De strigat, nu strigă, că nu au cum, dar de avut viaţă, au... Şi plantele nasc. Dacă le laşi, acolo, în pămînt, ele se înmulţesc. La mine acasă, spre exemplu, între plantele din ogradă, este un loc, lângă masă, unde a răsărit un pepene verde, şi a răsărit anume din seminţele pe care le scuipam noi  jos, uneori, din întâmplare, iar mama îl păstrează pentru când venim la Antoneşti. Să căuţi „Har” a lui Tudor Arghezi, şi să-l citeşti, acolo explică el foarte bine cum se înmulţesc cartofii, şi nu e vorba de metafore, este un lucru real, demonstrat ştiinţific.