nu se întâmpla nimic special
maşinile se deplasau rapid
un camion imens era parcat pe diagonală
iar oamenii îi vedeam translucizi
prin sticla aburită de la staţie
şi ningea mărunt
încă ningea
*
maşina de curăţat strada mă urmărea
avea aceeaşi viteză ca şi mine
poate puţin mai rapidă
aveam senzaţia că o să mă şteargă de pe
faţa pământului
străzile tot murdare rămâneau înainte
pe copaci erau lipite anunţuri
erau dezlipite anunţuri
patru poliţişti aşteptau să traverseze strada
ca nişte pioni zăpăciţi pe tabla de şah
mă simţeam defectă
cumva chiar putredă
m-am închis înlăuntrul meu îmi reţineam respiraţia
ca să nu dispersez înafară nimicnicia din mine
vroiam să-mi dăruiască cineva lalele roşii
să-mi simt existenţa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
”Știu – și ea mi-a confirmat apoi totul – că în tot timpul acelui drum de zece minute împreună, din stația tramvaiului pînă-n fața blo...
-
© Priscilla Du Preez Altminteri ai putea crede Că ți-am acceptat cererea de prietenie Dintr-o simplă eroare de tastare Dintr-o clipă de neat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu