privirea aceea nu o înţeleg
privirea aceea lungă
care ar trebui sa arate cele mai frumoase
şi mai profunde lucruri
cele mai sensibile gânduri
felul cum te uiţi la mine
când ţii capul un pic aplecat
şi tăcerea
nu le înţeleg
când te uiţi la mine nu aşa cum te uiţi la alţii
nu aşa cum priveşti vorbind despre Nietzsche
ochii aceea care sclipesc altfel decât atunci
când încerci să explici paradoxuri
când începem obsesiile cu două versuri
două melodii două căni de ceai negru
când parcă aşteptăm să facem diabet
picurând prea mult zahăr în el
iar liniştea creşte face distanţe le devoră
când depărtarea nu ne mai sperie
când arătăm ca nişte tâmpiţi
măsurând cu palmele carul mare
şi carul mic
când nu se mai simte absenţa
celor pentru care am ajuns aici
privirea ceea lungă şi atât de inaccesibilă
nu o înţeleg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu