”Omul pune vieții din el zăgazuri, nu se lasă tîrît de șuvoiul ei. Îi rezistă bărbătește. Dar aceste zăgazuri nu urmăresc suprimarea vieții, ci perfecționarea ei. Doar performanța valorifică sănătatea trupului și a minții. Doar ea se înscrie în lume, dar mai ales în viitorul propriei comunități. Drumul până la ea este anevoios și nu știi când ești pe cale sau care este calea, dar performanța trebuie realizată prin viață și în cadrul vieții.
    Anatole France spunea undeva că dacă intelectualii s-ar înmulți, lumea ar merge cu siguranță către pieirea ei. În loc să mănânci, să faci dragoste, să lupți, te vei închipui mâncând, iubind, luptând. Intelectualul înlocuiește viața cu imaginea ei, trăind-o mental, interior, anticipat. Cărturarul deprins cu gândirea, cu cititul, cu viața interioară este ca planta de seră pe lângă o floare de câmp. Deci și performanța intelectuală trebuie realizată prin viață și pentru viață.
    Toată viața oamenilor este o stare de beție, întreruptă când și când de lumini de îndoială. Dacă lucrurile le-ar fi clare, ar putea trăi mai departe un singur moment? Cei mai ”normali” dintre ei sunt beți morți. Căci ”treaz” nu se mai poate nici măcar respira. Alcătuirile vieții sunt construcții de delir care se demască sângeros unui ochi de veghe. Cu cât ești mai normal, cu atât ești mai departe de adevăr și mai aproape de viață.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja