”Viața este echilibrul dintre două forțe, cea de integrare și cea de dezintegrare, anabolismul și catabolismul fiziologic. Anularea forței de dezintegrare (imposibilă în materia organică) ar fi non-viața (și prin aceasta e imposibilă în materia organică); anularea forței de integrare înseamnă moartea.
   Cum spiritul este ceva viu (și există legat de altceva tot viu, anume de creier și de sistemul nervos și, în fine, de corp), în spirit, ca de altfel în întreaga viață, operează aceste forme de integrare și dezintegrare. Și, cum în corp anularea dezintegrării ar fi non-existența spiritului, anularea integrării este ceea ce numim nebunie.
...
   Când însă, alături de dezvoltarea calităților de integrare, coexistă o dezvoltare la fel de mare a celor de dezintegrare - adică o psihonevroză -, calitățile de integrare ajung să funcționeze în locul celorlalte. Se produce atunci, prin echilibrul hipersănătos al unui fenomen morbid, o hiperarmonie a spiritului. Această hiperarmonie o numim geniu.”

Pessoa, Ultimatum și alte manifeste