***

Tristeţea mea profundă a dispărut

odată cu sarea din piele,

odată cu acele coincidențe în care nu cred.

Scoicile sfărâmate îmi taie în talpă

durerea geamănă vieţii.

Ești cu mine, știu asta,

și, vai, ghinion! Profunda-mi tristeţe a dispărut!

În lipsa ei pot doar să mă ascund de oameni

acolo unde oameni sunt o mulţime.

Lângă pietrele mari de pe marginea mării

s-aştept noaptea adusă aproape

de corbii cu aripi de smoală;

s-ating cu degetul carul mare, pe cer,

apoi carul mic; să-l ating uşor, indecis.

Mică fiind, să-mi fac ochii mari

asemenea unui copil care aleagă după fericire

aşa cum ar fugi după gâza cu superputeri

pe care nu o mai prinde,

dar o redescoperă infinit

bucurându-se de ea

ca prima data.

Tot ce pot să fac în lipsa ei/ în lipsa ta,

e să merg mai încet,
ca să te păstrez cât mai mult
în îmbrățișarea gândului meu
aproape-departe.